DE TOATE PENTRU TOȚI, DAR NU ORICUM

DE TOATE PENTRU TOȚI, DAR NU ORICUM

Avem produse pentru toate gusturile și măsurile, care răspund nevoilor tuturor specialităților și încă ceva în plus…

Uniforma e, se zice, mai mult decât o haină…

Ca orice om, și cadrele medicale au gusturi și preocupări diferite. Pentru unii, principala calitate a uniformei e confortul, alții sunt preocupați mai mult de design, de imaginea proprie. Ei bine, noi ne propunem ca produsele noastre să îmbine ambele cerințe și abordări. Încercăm ca, prin felul în care arată cadrele medicale care se îmbracă de la noi, să aducem un plus de încredere și optimism pacienților. Cred că în felul acesta le ușurăm puțin munca medicilor și celorlalte cadre medicale și mai destindem atmosfera, inclusiv pentru bolnavi.

Cu ce se disting uniformele voastre pe piață?

Noi îmbinăm confortul cu haine cool, așa sună rețeta noastră și e clar că e una de succes. De exemplu, știm că stomatologii lucrează mai mult de pe scaun, au niște nevoi specifice, cel mai comod le e în pantaloni. Trebuie să ai permanent în vedere asta. Asta este ce facem noi bun față de alții. Când un stomatolog care poartă pantaloni de la noi se așează, nu riscă să i se vadă lenjeria. Nu are nevoie să și-i tot tragă când se mișcă.Ne gândim la confort. Pantalonii stretch au 3 la sută elastan, nu țin, oferă libertate deplină în mișcări. La fel și mânecile, care au un croi suficient de larg. Spre deosebire de doctorii de spital, stomatologii pot să se îmbrace cum vor în cabinet, așa că am adus pentru ei tricourile polo.
Alt exemplu…știm că oftalmologii se îmbracă în haine deschise la culoare și în general în jachete cu capse sau fermoar. Găsesc la noi exact hainele care corespund acestor cerințe. Pe uniformele pentru stomatologi avem un molar pe buznar, pentru oftalmologi un ochișor.
Și ar mai fi ceva, avem uniforme și pentru cele și cei care lucrează în saloanele cosmetice, spa-uri, cofetării, etc.

Îndrăzniți mult, culoarea e la ordinea zilei în uniformele create de voi…

Ca orice om, și cadrele medicale au gusturi și preocupări diferite. Pentru unii, principala calitate a uniformei e confortul, alții sunt preocupați mai mult de design, de imaginea proprie. Ei bine, noi ne propunem ca produsele noastre să îmbine ambele cerințe și abordări. Încercăm ca, prin felul în care arată cadrele medicale care se îmbracă de la noi, să aducem un plus de încredere și optimism pacienților. Cred că în felul acesta le ușurăm puțin munca medicilor și celorlalte cadre medicale și mai destindem atmosfera, inclusiv pentru bolnavi.

Haine comode, haine cool, dar ce te faci când silueta te cam încurcă?

Avem soluții, nu e nicio problemă. Avem modele pentru toate siluetele. Avem măsuri pe care nu le mai are nimeni. Avem măsura XXS, care este pentru domnișoare foarte slabe, cu șold 88. Avem și XXL, care este mare, pentru un șold 136. La cerere, avem măsurile excepționale, pe care le putem confecționa în 10 zile. Pentru fetele foarte subțiri merg de minune modele cambrate, pentru celelalte modelul clasic, jachete, bluze drepte, la fel și în cazul domnilor la fel. Avem modele și pentru cei mai cu burtă, și pentru cei supli. Avem modele versatile, Cult, de exemplu, drepte, care pot fi îmbrăcate și de fete cu măsura XXS, dar și de doamne cu XXL și sunt largi, comode.

Îndrăzniți mult, culoarea e la ordinea zilei în uniformele create de voi…

Acordăm o atenție foarte mare și modului în care sunt cusute uniformele, finisajelor. La noi nu există cusături strâmbe, buzunare unul mai sus și unul mai jos, nu atârnă ațe.